Alexandru Arşinel, eternul partener de scenă al Stelei Popescu, este devastat de pierderea prietenei lui de suflet. Prezent într-o emisiune tv, actorul a vorbit despre suferinţa prin care trece şi despre cuvintele pe care ar vrea să i le spună Stelei Popescu, în speraţa că de undeva de acolo de Sus ea îl aude.
Durere fără margini pentru Alexandru Arşinel, care nu şi-a revenit din şoc. Stela Popescu s-a stins din viaţă, joi, la 81 de ani, lăsând în urma ei numai tristeţe. Actorul nu şi-a putut stăpâni lacrimile, atunci când a fost întrebat ce i-ar spune Stelei, dacă acesta l-ar putea auzi.
„Mi-e tare urât fără tine. Îmi lipseşti şi ne lipseşti la toţi foarte mult. Nu poţi să faci ceva să încerci o nebunie să ne vedem înapoi pe scenă? Să strigi „Hai mai repede!”. O mai şicanam câteodată, prieteneşte. Nu se supăra niciodată. Se uita la mine”, a spus Alexandru Arşinel cu lacrimi în ochi”, a mărturisit Alexandru Arşinel, la Antena Stars.
Stela Popescu va fi înmormântată lângă celebrul actor şi regizor Geo Saizescu. Au împărţit platoul de filmare, iar acum mormintele lor vor fi unul lângă celălalt, duminică, la cimitirul Cernica. Corpul neînsufleţit al Stelei Popescu a fost depus vineri, la ora 11.00, la Teatrul de Revistă ”Constantin Tănase”. Mii de oameni au venit să-şi ia rămas bun de la Stela Popescu. (Citeşte şi Culmea ironiei. Va fi înmormântată lângă un coleg pe care l-a plâns la moartea lui! Ce mărturisea actriţa în 2013…)